Rodny Lopes Cabral a trecut printr-un calvar în ultimele ore. Și el, dar și colegii și antrenorii de la Poli Iași. Fundașul olandez a fost testat pozitiv pentru coronavirus, iar Liga Profesionistă de Fotbal a amânat duelul cu Academica Cliceni.
După nici 24 de ore, surpriză. Jucătorul a fost testat în mare grabă și este negativ. Cabral a vorbit la finalul meciului despre ce au însemnat aceste momente pentru el şi cum a trăit cu teama că are coronavirus.
„Da, mă simt bine. Acum câteva zile am făcut testul, am ieşit pozitiv şi a fost ceva ciudat, pentru că mă simţeam foarte bine, nu aveam niciun simptom şi ieri am făcut două teste, amândouă au fost negative.
În dimineaţa aceasta am făcut încă un test şi iar a fost negativ.Mă simt bine, sunt fericit că sunt sănătos, sunt fericit că pot juca fotbal, dar nu sunt mulţumit cu rezultatul, bineînţeles.
Înainte a fost puţin ciudat, pentru că le era frică de mine şi păstrau distanţa, dar după ultimul test, de dimineaţă, au fost toţi fericiţi pentru mine şi pentru echipă, că putem juca meciurile şi că suntem cu toţii sănătoşi”, a povestit Cabral la flash interviul de la finalul partidei.
„Cum să fie ultimele 24 de ore? Au fost foarte stresante. Nu știam care va fi situația cu Cabral. Azi, când s-a urcat în autocar, toți jucătorii s-au ridicat în picioare și au început să-l aplaude. A fost foarte greu pentru el după ceea ce s-a întâmplat ieri (n.n. sâmbătă)”, a spus Mircea Rednic înainte de meci.
Cabral a fost titular în partida Academica- Poli Iași. Nu a făcut deloc un meci grozav. A provocat un penalty din care gazdele au înscris, iar echipa lui Mircea Rednic a pierdut cu 3-0. Moldovenii se află pe loc de baraj în play-out și au două puncte mai mult decât Dinamo, dar „câinii” au 4 meciuri mai puțin disputate.
„Am făcut o greşeală, este a doua oară când o păţesc pe acest post, de fundaş stânga, aşa că trebuie să joc mai bine acolo unde mă pune antrenorul să joc. A fost vina mea la penalty şi voi face tot ce pot ca să-mi îmbunătăţesc jocul”, a mai spus olandezul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER